Gorj: Plătesc și acum după paranghelia din campania electorală

Foto: Robert Păiuși,  fostul primar din Stejari

S-au cheltuit ilegal bani publici pentru organizarea Zilelor Comunei Stejari. Este vorba de marele eveniment anunțat de fostul primar, Robert Păiuși, în plină campanie electorală, dar pentru care nu a avut banii necesari și nici aprobarea Serviciul de contabilitate din cadrul primăriei.


La acea vreme numai consilierii locali au fost de acord cu o rectificare bugetară de 140.000 de lei pentru marea paranghelie organizată de fostul primar, însă hotărârea a fost contestată de secretarul primăriei și a fost anulată în instanță. 


"O altă hotărâre semnificativă am avut în localitatea Stejari, unde consiliul local a adoptat o rectificare de buget, fără a ține seama de buget, faptul că ei aveau datorii către alți prestatori de servicii, au adoptat acea rectificare de buget local, fapt în urma căruia, primarul din acea vreme al localității Stejari a semnat un contract de 140.000 de lei privind Zilele comunei Stejari, fără viza Controlului Financiar Preventiv iar secretarul Unității Administrativ Teritoriale Stejari a sesizat instituția prefectului de nelegalitatea acelui proiect de hotărâre, instituția prefectului a atacat în instanță aceea hotărâre de consiliu local iar instanța  a dispus anularea acesteia", a declarat prefectul de Gorj, Virgil Dragușin.


Chiar dacă hotărârea a fost anulată, banii trebuie plătiți pentru evenimentul organizat la Stejari, consideră actualul edil, care speră să recupereze la un moment dat suma de 140.000 de lei.


"S-a anulat acea hotărâre în instanță, dar nu este suficient. Este un contract pentru organizarea evenimentului, zilele comunei s-au făcut, noi acei bani trebuie să îi plătim. Din ce am înțeles,  putem recupera banii de la persoanele găsite vinovate, doar în baza unui raport al Curții de Conturi. Acum nu ne rămâne decât să așteptăm control, că apoi să avem o bază scrisă pentru recuperarea prejudiciului", a declarat Ion Budilică, primarul din comuna Stejari.

Vizualizări: 1,675

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: