Gorj: Cer să fie testați toți elevii și profesorii

Sindicaliștii din învățământ solicită, din nou, să fie testați pentru coronavirus atât elevii care vor susține examenele naționale, cât și profesorii care îi vor supraveghea. În acest fel, susțin liderii de sindicat, ar dispărea orice urmă de îngrijorare și persoanele testate pozitiv vor putea fi tratate și nu vor mai reprezenta un risc de infectare pentru cei din jur.

Semnalul de alarmă a fost tras chiar după ce s-au confirmat primele cazuri de copii infectați cu Covid 19. Nu aveau simptome, așa că sunt foarte greu de identificat după un triaj simplu, la intrarea în școală.

Liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj a readus în discuție nevoia ca toți copiii și profesorii să fie testați pentru coronavirus înainte de a intra la examenele naționale. „Copiii și profesorii care intră la examenele naționale ar trebui să fie testați. Nu era un efort chiar atât de mare. În acest fel, erau asigurați și părinții, și profesorii, și copiii că totul decurge normal”, a fost semnalul lui Constantin Huică.

De la vârful Inspectoratului Școlar Județean Gorj au venit asigurări că toată lumea este în siguranță la școală și se respectă toate regulile de igienă, prevenție și distanțare. „Sunt aceleași măsuri pe care le-a stabilit legislația în vigoare. Vor fi testați din punctul de vedere al temperaturii. Sunt trasee stabilite clar la intrarea și la ieșirea din clasă. Modul în care se organizează activitatea va fi realizată în așa fel încât cei implicați în examenele naționale să nu aibă de suferit”, a declarat Maria Cochină, inspectorul general al ISJ Gorj, la TV Sud.

Vizualizări: 1,212

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: