Gilortul, la cea de-a patra tentativă de promovare în şase ani
Campioana judeţului Gorj, Gilortul Târgu Cărbuneşti, a pierdut sâmbătă în deplasare meciul tur al barajului de promovare în Liga 3, dar păstrează şanse de a accede în al treilea eşalon la meciul retur. Pentru Gilortul aceasta este cea de-a patra tentativă de a promova din ultimii şase ani.
Gilortul a fost învinsă la Strehaia cu scorul de 2-1, în prima manşă a barajului pentru promovarea în Liga 3, dar priveşte cu speranţă la meciul retur de la Târgu Cărbuneşti. În timp ce echipa din Strehaia se află la cea de-a doua tentativă de promovare din existenţa clubului, echipa din Târgu Cărbuneşti e la cea de-a patra încercare din ultimii şase ani.
După eşecul cu Minerul Mehedinţi, din 2014, CS Gilortul a devenit campioană judeţeană şi în următoarele două sezoane, mergând astfel din nou la baraj, de unde a fost din nou eliminată. Dacă, în 2015, adversara gorjenilor de la Târgu Cărbuneşti a fost CNS Cetate Deva, care s-a impus cu scorul general de 11-3, în 2016, AFC Hermannstadt a câştigat cu 1-0 la Sibiu şi cu 5-1 în deplasarea de la Gilortul.
Anul trecut Gilortul nu a mai ajuns la baraj, dar campioana de la Gorj, Petrolul Bustuchin, a fost învinsă cu 4-0, în deplasare, de reprezentanta Aradului, CS Crişul Chişineu Criş, iar la meciul de pe teren propriu nu a avut ambulanţă la terenul de joc, astfel că a pierdut jocul cu 3-0, prin forfait şi, implicit, promovarea.
Singura promovare a Gorjului, din ultimii cinci ani, s-a consemnat în 2017, când ACS Internaţional Băleşti a trecut de ACS Tractorul Cetate, cu scorul general de 5-2. Din păcate Băleştiul nu a rezistat în Liga 3 din cauza problemelor financiare.
Echipa din Strehaia a jucat ultima dată pe cea de-a treia scenă fotbalistică a ţării în sezonul 1990-1991, când s-a clasat pe locul 16, ultimul, în seria a VIII-a din Divizia C, cum se numea atunci Liga 3.
De partea cealaltă, Gilortul Târgu Cărbuneşti a avut ultima apariţie în Divizia C în sezonul 2001-2002, când a şi reuşit să promoveze chiar şi în eşalonul secund. N-a rezistat însă decât un tur în Divizia B de atunci, pe parcursul căruia a acumulat un singur punct. Echipa s-a retras din campionat în pauza de iarnă, fiind reactivată ulterior în Liga 4 din Gorj.