Ghinion de ghinion la Gilortul. Gol anulat și penalty ratat
Meciul dintre Progresul Ezeriș și Gilortul Târgu Cărbunești s-a încheiat cu scorul de 1-0. După un meci disputat în care oaspeții au ratat chiar și un penalty, elevii lui Mario Găman au suferit a doua înfrângere din acest sezon.
Pe un teren plin de nămol și gropi, cum rar se poate vedea la Liga 3, Gilortul a suferit al doilea eșec al sezonului, fiind învinsă de ultima clasată. Gazdele au profitat de situație și până când gorjenii s-au acomodat cu terenul au și marcat singurul gol al meciului, în minutul șapte. Jucătorii Gilortului au dominat prima repriză, și-au creat 5-6 ocazii mari de gol, dar mingea a refuzat să intre în poartă. După pauză scenariul s-a repetat. Și, deși posesia a aparținut oaspeților, ghinionul a continuat.
Și de parcă nu era de ajuns de rău terenul de joc, meciul a fost întrerupt în minutul 68 pentru aterizarea unui elicopter SMURD. Jocul s-a reluat după 25 de minute dar și ghinionul oaspeților. Gîlcescu, Gheorghe, Săulescu, Bucur și Dogaru au ratat ocazii incredibile, Birăescu scoțând de două ori de pe linia porții, cea mai spectaculoasă intervenție fiind la foarfeca lui Gîlcescu. Spre finalul meciului Gilortul a avut și un gol anulat și pentru ca ghinionul să fie complet aceștia au ratat și un penalty prin Bogdan Dănăricu la ultima fază a meciului.
Etapa viitoare Gilortul va întâlni pe teren propriu pe Jiul Petroșani, vineri, 14 octombrie, începând cu ora 15:00.