Germania pune restricții și pentru vaccinați
Germania va limita o mare parte a vieţii publice în zonele în care spitalele devin periculos de pline cu pacienţi cu Covid-19 la persoanele care fie au fost vaccinate, fie s-au recuperat după boală, arată un document citat de Reuters.
Liderii naţionali şi regionali, reuniţi joi, au convenit asupra măsurii ca parte a răspunsului lor la cel de-al patrulea val al pandemiei care se extinde în Germania, supraîncărcând spitalele în unele zone.
În locurile în care ratele de spitalizare depăşesc un anumit prag, accesul la evenimente publice, culturale şi sportive şi la restaurante va fi restricţionat celor care au fost vaccinaţi sau care şi-au revenit din boală, potrivit documentului văzut de Reuters.
Saxonia, regiunea cea mai afectată de cel de-al patrulea val, ia în considerare deja o carantină parţială, inclusiv închiderea teatrelor, concertelor şi meciurilor de fotbal, a informat ziarul Bild.
Landul estic are cea mai scăzută rată de vaccinare şi cea mai mare rată de infectare din Germania. Noile infecţii zilnice au crescut de 14 ori în ultima lună în Saxonia, un bastion al partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care găzduieşte mulţi sceptici la vaccinuri şi protestatari anti-lockdown.
”Această coaliţie este gata să impună acum un spărgător de val dur şi clar”, a declarat liderul din Saxonia, Michael Kretschmer, în Parlamentul naţional, potrivit Bild.
Anunţul vine în aceeaşi săptămână în care Austria a impus o carantină pentru cei nevaccinati.
Kretschmer a spus că nu crede că vizarea doar a celor nevaccinaţi este suficientă. Cel mai recent val de coronavirus din Europa vine într-un moment dificil în Germania, cancelarul conservator Angela Merkel urmând să se retragă din funcţie, în timp ce alte trei partide negociază pentru a forma un nou guvern după alegeri neconcludente.
Cele trei partide au promovat joi mai devreme, în Bundestag, o lege care autorizează măsuri pentru combaterea pandemiei.
Legea va înăspri unele măsuri în vigoare în prezent, obligând oamenii să prezinte dovada vaccinării, recuperării sau un test negativ în transportul în comun şi la locul de muncă, pe lângă purtarea măştilor de protecţie.
Separat, comitetul consultativ pentru vaccinuri din Germania a recomandat vaccinuri de rapel pentru toată lumea cu vârsta peste 18 ani.
Vaccinările au crescut în Germania, care are o istorie de rezistenţă la vaccinuri, deşi în mare parte datorită utilizării vaccinurilor de rapel.