Peste 100.000 de americani, uciși de droguri într-un an

Peste 100.000 de americani au murit din cauza supradozelor de opioide în decurs de 12 luni, în perioada mai 2020- aprilie 2021, au arătat miercuri datele Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA, transmit Reuters și CNN.

Acest număr marchează o creştere de 28,5% faţă de anul precedent, decesele provocate de opioide precum fentanilul, care poate fi de 100 de ori mai puternic decât morfina, şi de psihostimulanţi cum ar fi metamfetamina contribuind la acest avans, arată datele provizorii ale agenţiei pentru sănătate.

Potrivit CNN, guvernul american a confiscat în acest an suficiente cantități de fentanil cât să ofere fiecărui american o doză letală. Drogurile ilegale sunt adesea prezentate sub forma unor pastile, care pot fi cumpărate online sau chiar pe platformele social media, potrivit autorităților americane care au anunțat că au dispus peste 800 de arestări și au confiscat peste 1,8 milioane de pastile în cadrul unei operațiuni speciale.

”Pe măsură ce continuăm să facem paşi pentru a învinge pandemia de Covid-19, nu putem trece cu vederea această epidemie de pierderi de vieţi, care a afectat familiile şi comunităţile din întreaga ţară”, a declarat preşedintele american Joe Biden într-un comunicat.

Datele aferente lunii iulie au arătat că supradozele de droguri de anul trecut au crescut cu 30%, deoarece restricţiile luate din cauza pandemiei de Covid-19 a făcut dificilă obţinerea de tratamente, iar dealerii au combinat mai multe droguri cu un opioid sintetic puternic.

Noile date au mai arătat că decesele provocate de cocaină şi medicamente pentru durere eliberate pe bază de reţetă au crescut, de asemenea, în comparaţie cu datele din anul precedent. 

Vizualizări: 504

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Externe:

Citește și: