Gazonul de pe „Ion Oblemenco” este demontat şi plantat într-un parc din Craiova

Gazonul de pe terenul din Craiova este demontat  dar nu va fi aruncat ci se foloseşte pentru a fi plantat într-un parc. Craiovenii se pot plimba de acum înainte pe lângă gazonul hibrid pe care au jucat în ultimul an Universitatea Craiova şi FCU, fiindcă acesta va fi amplasat în Parcul Pedagogic.

 Covorul hibrid montat anul trecut pe stadionul „Ion Oblemenco”, şi care a costat peste 600.000 de euro, a început să fie îndepărtat după terminarea campionatului, deoarece în Bănie se va desfăşura, în perioada 30 iunie-2 iulie, festivalul de muzică IntenCity. Pe scena care va fi amplasată în perioada următoare pe arena din Bănie vor urca, peste trei săptămâni, artişti precum Enrique Iglesias, Sabrina, Tiesto, Alex Ferrari, Subcarpaţi sau Zdob şi Zdub.

„Am început mutarea gazonului de pe stadion în Parcul Pedagogic. Având în vedere faptul ca acesta urma să fie stricat de podeaua de protecție pentru sistemul de degivrare care se montează cu ocazia festivalului IntenCity, am considerat că este util să îl recuperăm, mai ales că este de cea mai buna calitate”, a scris pe Facebook primarul Lia Olguța Vasilescu.

La ultimul meci disputat de Universitatea Craiova pe arena „Ion Oblemenco”, titularii lui Eugen Neagoe au apărut pe teren cu un mesaj prin care invitau fanii la concertele de la Intencity.

Anul acesta, festivalul a fost organizat în pauza competiţională, tocmai pentru a nu încurca programul echipelor de fotbal care folosesc arena. Acum un an, Universitatea Craiova a jucat la Severin meciurile de acasă, iar FCU s-a mutat la Târgu Jiu pe perioada festivalului dar şi după acesta, fiind necesară înlocuirea gazonului.

Galerie foto



Vizualizări: 608

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: