Gara din Târgu Jiu, în stare deplorabilă. Ponta și Văcaru cer soluții
Starea deplorabilă în care se află gara din Târgu Jiu i-a determinat pe doi deputați de Gorj să ceară explicații Ministerului Transporturilor. Gara din municipiu a fost prinsă într-o listă de investiții, dar reabilitarea se lasă așteptată. În tot acest timp, aceasta a devenit cămin pentru oamenii străzii.
“Imobilul se află într-o stare deplorabilă, călătorii plângându-se de condițiile improprii din clădire. Gara municipiului Târgu Jiu își întâmpină călătorii cu mizerie și mirosuri greu de suportat, iar de ani buni, aceasta a devenit adăpostul oamenilor străzii, pe timpul iernii, sălile de așteptare ale gării se transformă în dormitoare pentru aceștia”, descriu deputații Alin Văcaru și Victor Ponta situația în care se regăsește gara din Târgu Jiu.
Cei doi parlamentari i-au solicitat ministrului interimar al Transporturilor, Rovana Plumb, să vină cu soluții astfel încât imaginea acestei clădiri să se schimbe și să nu se transforme într-un pericol pentru călători. „Pe lângă faptul că este foarte frig, pereții sunt decojiți, gara din Târgu Jiu este departe de a asigura călătorilor CFR un grad sporit de confort. Chiar dacă acum câțiva ani, stația CFR din Târgu Jiu, alături de alte stații CFR din țară a fost inclusă într-un program de modernizare, investiția nu a mai fost dusă la bun sfârșit”, au mai notat deputații.
Interpelarea a ajuns pe biroul ministrului Transporturilor în această săptămână și încă nu a primit vreun răspuns.