Funcționarii unei primării din Gorj se mută în "casă nouă"

Sediu nou pentru funcționarii primăriei din Câlnic. Clădirea în care va funcționa unitatea administrativ teritorială este finalizată, iar angajații încep să se mute în noua locație construită cu fonduri de la Compania Națională de Investiții.

Până în acest moment, salariații primăriei Câlnic și-au desfășurat activitatea într-o clădire veche de aproximativ opt decenii, unde cândva a funcționat Judecătoria și apoi școala primară.

Trecerea anilor și-a pus amprenta pe clădirea și au început să apară probleme. S-au tot făcut reparații curente, însă autoritățile locale au decis să construiască un sediu nou. Au obținut 1.000.000 de euro de la Compania Națională de Investiții, iar noua clădire a primăriei a fost ridicată chiar în spatele vechiului sediu.

”Lucrările la noul sediu au început în luna august a anului trecut și au fost finalizate. Acum începem să ne mutăm în noul sediu, unde sunt condiții optime de lucru. Este o investiție care trebuia făcută, pentru că acea clădire era veche și era chiar în centrul localității unde avem și Centrul de Informare turistică dar și after-school-ul", a precizat primarul din Câlnic, Dumitru Vulpe.

După ce salariații se vor muta în noul sediu, vechea primărie va fi demolată, iar în locul ei, se va amenaja un parc de relaxare.

Vizualizări: 1,913

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: