Fugit de la Psihiatrie, găsit în gară

Un bărbat de 44 de ani, dat în urmărire naţională după ce fugise dintr-o secţie de Psihiatrie, a fost găsit de jandarmi în faţa gării din Drobeta Turnu Severin.

”Jandarmii aflaţi noaptea trecută în misiune de patrulare au observat în faţa gǎrii un bărbat care le-a atras atenţia prin modul de comportament. Acesta era dezorientat şi părea cǎ are nevoie de ajutor”, au transmis, duminică, reprezentanţii Jandarmeriei Mehedinţi.

 
Potrivit acestora, dupǎ verificări, jandarmii au constatat cǎ bărbatul, în vârstǎ de 44 de ani, era dat în urmărire la nivel naţional, deoarece, cu o zi înainte, pǎrǎsise  secţia de Psihiatrie, fără acordul cadrelor medicale.

Echipajul de jandarmi l-a condus pe bărbat la unitatea medicală din Drobeta Turnu Severin, pentru a fi reinternat.

Vizualizări: 1,416

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: