Fug de munca în folosul comunității. "Ce vrei? Să muncesc pe șanțuri să râdă lumea de mine?"
Au amenzi neplătite, se aleg cu ore de muncă în folosul comunității, însă nu vor să le facă. Este situația cu care se confruntă mai multe localități din județul Gorj. De exemplu, la Scoarța, primarul are zeci de astfel de persoane care nu și-au achitat amenzile, însă nu respectă nici decizia instanței.
Primarul din localitatea Scoarța, Ion Stamatoiu, spune că are de recuperat peste 30 de miliarde de lei (n.r.vechi) de la cei care nu și-au plătit amenzile. În caz contrar, angajatul primăriei este obligat să facă un dosar pe care îl trimite în instanță, iar mai apoi se dau câteva ore de muncă în folosul comunității.
Realitatea este alta, spune primarul. Oamenii nu vin să muncească, găsind tot felul de scuze nefondate.
”Salariații primăriei muncesc cu instanțele de judecată. Avem peste 30 de miliarde de lei(n.r.vechi). Salariatul primăriei face dosare în fiecare zi, le depune la instanță, vine rezoluția cu orele de muncă. Vin la noi, le înregistrăm și atât. Cei care trebuie să vină să muncească în folosul comunității nu vor. Noi nu avem ce să le facem. Trebuie să le înregistrăm, că altfel nu merge. Cetățeanul nu se prezintă. Mi-au zis: Ce vrei? Să muncesc pe șanțuri și să râdă lumea de mine? Așa este legea în România”, a spus primarul Ion Stamatoiu.
Primarul specifică faptul că muncile nu sunt grele, însă nici așa nu a reușit să-i convingă. ”Am avut lemne la primărie de tăiat, la școli. De asemenea, rigole de curățit și toaletare pomi. Sunt munci care pot fi făcute de orice cetățean. Nu îi punem să care pietre sau altceva”, mai spune primarul.