Frații Potârcă vor mai puțină pușcărie
Condamnați luna trecută, pentru a doua oară, la pedepse privative de libertate mai mari decât cele anterioare, frații Constantin Ninel și Tănase Potârcă au început demersurile în instanță pentru a obține clemență din partea judecătorilor, în speranța că vor sta mai puțin în spatele gratiilor.
Luna viitoare cei doi fac deja doi ani de când încătușați, acum ei depunând la Tribunalul Gorj o solicitare de revizuire a sentințelor prin care au fost condamnați la închisoare în baza acuzațiilor de evaziune fiscală ce le-au fost aduse. Cererea lor a fost înregistrată la începutul săptămânii, dar procesul va începe la toamnă, ambii sperând să le fie reduse pedepsele.
Fostul candidat la Președinția României, Constantin Ninel Potârcă, are și pedeapsa cea mai mare de executat, 8 ani. Pedeapsa ar putea fi și mai mare dacă el primește o condamnare și în dosarul în care este acuzat de dare de mită față de lichidatorul judiciar Matei Catrinoiu. Pe fond, la Tribunalul Gorj, „Obama de Meteor” a primit trei ani cu executare în dosarul mitei, la toamnă fiind foarte posibil ca judecătorii de la Curtea de Apel Craiova să pronunțe o sentință definitivă. Potârcă încearcă să obțină o eventuală reducere a pedepsei de opt ani în speranța că, în final, va sta mai puțin după gratii. Fratele său are și el de executat o sentință care îl obligă să stea 6 ani în spatele gratiilor. Ambii au primit pedepsele cele mai mari în dosarul ce a vizat evaziunea fiscală de peste 180 de milioane de lei rezultată prin vânzarea la fier vechi a fostului Combinat Chimic din Arad. Anchetatorii au stabilit că tot combinatul a fost ras și vândut la fier vechi, fără ca statul să încaseze vreun leu din afacerile respective. Un alt dosar cu un prejudiciu de peste un milion de euro le-a mai adus acestora luna trecută o a doua condamnare definitivă, pedepsele fiind contopite, rezultând cele menționate deja și pe care ambii le vor reduse cât mai mult cu putință. Solicitarea lor vine în contextul în care deciziile de condamnare sunt definitive, singura care a mai rămas în pronunțare pentru Constantin Ninel Potârcă fiind cea care privește darea de mită către Catrinoiu.