Franța și Marea Britanie, pe lista roșie
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, vineri seară, o hotărâre prin care a fost modificată lista statelor clasificate în cele trei zone (verde, galbenă, roşie), în conformitate cu incidenţa actualizată la nivel internaţional. Pe lista roşie sunt 23 de ţări, Franța și Marea Britanie printre el, în timp ce numărul statelor aflate pe lista galbenă a scăzut la 24.
"Se aprobă clasificarea ţărilor/teritoriilor în funcţie de rata de incidenţă cumulată, în vederea stabilirii persoanelor care sosesc în România din acestea şi cu privire la care se instituie măsura carantinei, prevăzută în anexă la prezenta hotărâre", se arată în hotărârea nr. 37 a CNSU.
Țările de pe lista galbenă s-au mai redus, anterior fiind 28 de ţări. Grecia, Belgia, Olanda, Suedia sau Danemarca se află pe această listă.
Cei vaccinați contra Covid-19 nu trebuie să stea în carantină dacă vin din zone aflate pe cele două liste, însă - spre deosebire de lista galbenă - cei care vin din țări de pe lista roșie nu sunt scutiți de carantină dacă prezintă un test PCR negativ.