Franța, decimată de virusul gripal din Qatar înainte de finala cu Argentina
Franța mai are puțin timp să pregătească duelul cu Argentina din finala Cupei Mondiale, dar selecționerul Didier Deschmaps primește numai vești proaste. Virusul gripal care a afectat inițial trei jucători s-a extins și alți doi fotbaliști au acuzat simptome vineri.
Naționala Franței este afectată grav de probleme medicale, cu doar două zile rămase până la marea finală a Cupei Mondiale, a anunțat eurosport.ro. Un virus gripal le dă mari bătăi de cap francezilor, iar situația pare să se înrăutățească de la zi la zi. Upamecano, Rabiot și Coman nu au putut juca în semifinala cu Maroc din cauza aceleiași probleme, iar Deschamps a declarat că aceștia au fost izolați de restul grupului. Totuși, se pare vă virusul s-a extins, L'Equipe anunțând vineri că Raphael Varane și Ibrahima Konate au acuzat și ei simptome. Sursa citată notează că în cazul fundașului de la Liverpool lucrurile sunt mai grave.
În aceste condiții, îngrijorarea e la cote uriașe în tabăra Franței, deoarece jucătorii afectați de gripă sunt extrem de importanți în angrenajul echipei. De altfel, Varane și Konate au format cuplul de fundași centrali la semifinala cu Maroc, asta și pentru că Upamecano a avut aceleași probleme. Pentru Deschamps ar fi o lovitură cruntă ca nici măcar doi dintre cei 3 apărători să nu fie la 100% la ora finalei. Franța îi mare are în lot ca fundași centrali pe Saliba și Disasi, dar lipsa lor de experiență și faptul că nu au jucat prea mult nu îi recomandă neapărat pentru un meci de o asemenea anvergură.
Franța a fost printre echipele care au suferit cel mai mult din cauza problemelor medicale la acest turneu final. Pogba, Konate sau Maignan au aflat de mult timp că nu vor putea juca în Qatar, iar Nkunku, Benzema sau Kimpembe s-au "rupt" imediat după reunirea lotului. Mai mult, Lucas Hernandez s-a accidentat grav în primul meci, contra Australiei, și a părăsit cantonamentul. În ciuda acestor inconveniente, Franța este în finala Cupei Mondiale și poate deveni a 3-a echipă din istorie care își apără trofeul, după Italia (1934 și 1938), respectiv Brazilia (1958 și 1962).