FCU Craiova îi vinde încă un jucător lui Becali
Patronul celor de la FCU Craiova, Adrian Mititelu, a declarat că este dispus să mai facă o afacere cu Gigi Becali. Acesta spune că nu se poate compara financiar cu Becali sau Rotaru și este dispus să vândă încă un jucător la FCSB.
Adrian Mititelu a declarat că el nu se compară, din punct de vedere financiar, cu Gigi Becali sau cu Mihai Rotaru și nu ar spune nu unei oferte venite de la roș-albaștri pentru Yassine Bahassa, extrema franceză a lui FCU Craiova. „La fel de uimit sunt și eu de Bahassa, În raport cu alţi jucători are un contract destul de... să nu zic modest, dar mult mai puţin în comparaţie cu alţi jucători. Nu am plătit o sumă de transfer, ci, dacă nu mă înşel, doar un salariu la semnătură şi un comision impresarului. E un jucător care nu spunea nimic. El avea o publicitate bună, jucase în liga 2 din Franţa, dar nu mă aşteptam să fie atât de bun. Edi Zelgin este autorul faptei. El l-a adus şi pe fundaşul central, Duarte, dar şi pe Bahassa. La început a fost puţin carotat de unii şi de alţii, că, vezi Doamne, trebuia să luăm alţi jucători”, a declarat Adrian Mititelu la Sport.ro, acolo unde a afirmat că este dispus să îl vândă pe Bahassa: „Dacă face o ofertă Gigi Becali, de ce să nu-l dau? Care e problema? Eu bag 3-4 milioane, m-am săturat şi eu. Eu nu mă compar financiar cu Becali sau Rotaru. Deci dacă face o ofertă, de ce să nu îl dau? Are Becali banii, n-aţi auzit ce a spus Dragomir? Că are un miliard şi jumătate!”.
În luna august a acestui an Andrea Compagno făcea pasul de la FCU Craiova la FCSB în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.