Fotbalul din România, din nou fără spectatori

Stadioanele își închid iar porțile din cauza pandemiei. Din cauza zecilor de mii de cazuri de COVID-19 raportate zilnic în România, vineri, 22 octombrie, a avut loc mult așteptata întrunire a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia au fost anunțate noi restricții care vizează fotbalul.

Începând de luni, 25 octombrie, meciurile de fotbal din România se vor disputa fără fani în tribune! Dacă până acum, în ultima perioadă, echipele au avut dreptul de a deschide stadioanele într-un anumit procent, 50 la sută, pentru fanii vaccinați și cei trecuți prin boală, de această dată se interzice total participarea spectatorilor. Pentru cel puțin 30 de zile va fi în vigoare acest punct impus ca restricție de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență:

În Liga 2, un meci din etapa a 11-a este programat chiar luni, când intră în vigoare noile restricții impuse de CNSU. De la ora 15:30, la Chiajna, Concordia va primi vizita celor de la FC Brașov, în ultima partidă a rundei, și va fi primul duel din divizia secundă care se va disputa fără spectatori.

În ceea ce privește Liga 3, etapa a 9-a va fi ultima în care meciurile vor putea fi organizate cu fani în tribune, pentru cel puțin următoarele 30 de zile. Ultimele dueluri în cele 10 serii sunt programate sâmbătă, de la ora 15:00.

Vizualizări: 334

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: