CSM Târgu Jiu primeşte vizita SCM Timișoara
CSM Târgu Jiu se pregătește pentru un nou duel tare la finalul acestei săptămâni. Formația antrenată de Jordanco Davitkov se va confrunta cu SCM Timișoara, în etapa a-5-a din LNBM, o echipă pe care a învins-o în perioada de pregătire.
Partida este programată pentru sâmbătă, 23 octombrie, de la ora 19.00. Baschetbaliștii se pregătesc intens pentru partida cu Timișoara, după cum a precizat pentru site-ul CSM, extrema Ahmed Bashir. El și colegii săi sunt încrezători că vor putea obține primul succes din actuala stagiune.
”Chiar dacă nu am jucat în acel meci din presezon, am văzut partida la fața locului și cred că putem învinge din nou Timișoara. Noi ne pregătim din greu pentru meciul cu Timișoara. Trebuie să jucăm inteligent, dar și cu forță și simt că dacă facem asta și ne reunim ca o echipă, vom câștiga împotriva Timișoarei”, este de părere Bashir.
Acesta a povestit cum a ajuns la Târgu Jiu: „Porter Troupe mi-a spus despre echipă, fiindcă amândoi locuim la New York. Mi-a spus despre avantaje și dezavantaje, mi-a spus despre oraș și de Liga din România. Apoi am decis să vin. Simțeam că este o mare oportunitate pentru mine. Eu și colegii mei ne înțelegem foarte bine. Atât la antrenamente, cât și la meciuri, încercăm să împiedicăm lucrurile care ne-ar întoarce unul împotriva celuilalt. Comunicarea este una bună și cred că acesta este modul în care construim încrederea și chimia în cadrul echipei”.
Jucător de pozitiile 3-4, Bashir Ahmed, absolvent al Universității St. John’s în 2018, a jucat în Argentina, Croația, Franța și Kosovo.
Originar din New York City, Bashir Ahmed se află la primul angajament în România și a venit de la Bosna Sarajevo.