Fotbalist dat în judecată de Pandurii: Nu am făcut nimic de capul nostru
Alexandru Răuță, unul dintre cei 13 jucători dați în judecată de Pandurii pentru că au refuzat să joace până la capăt meciul cu ASA Târgu Mureș din iarna trecută, a vorbit pentru gsp.ro despre această experiență. Jucătorul spune că terenul era ca un patinoar. Răuță nu înțelege de ce jucătorii sunt dați în judecată, câtă vreme au avut acordul șefilor pentru decizia luată.
Pandurii a dat în primul rând în judecată Federația Română de Fotbal, pentru a obține cele trei puncte penalizare, care i-ar fi asigurat la vremea respectivă rămânerea în Liga I. Calculul șefilor de la Pandurii este că ori câștigă procesul cu FRF, ori pe cel cu jucătorii, dar de undeva o să recupereze banii.
Răuță a explicat pentru gsp.ro cum a fost luată decizia: „Terenul era într-o stare foarte proastă. Nu puteam sta în picioare pe el. Am decis să nu jucăm pentru a nu ne pune în pericol sănătatea. Doi dintre jucători au refuzat să se schimbe, însă domnul Avram a vrut să jucăm, deși inițial spusese că e patinoar. Vorbisem între noi și cum cădea un jucător, să plecăm la vestiar. Deși au căzut mulți, am terminat prima repriză, am văzut că domnul Avram vrea să continue meciul. Conducerea, cu domnul Condescu în principal, ne-a zis să nu mai ieșim niciunul pe teren”.
Jucătorul spune că nimeni nu a făcut nimic de capul lui: „N-am făcut nimic de capul nostru! Acum ni se cer sume de bani foarte mari. După ce că nu ne-au mai dat niciun leu din ce aveam de primit, acum ne mai și cer bani. Îi zic domnului Condescu să-și amintească faptul că din cauza lui am ieșit de pe teren, apoi să ne dea banii pe care i-am muncit și abia apoi dacă vrea să ne mai dea în judecată”.
Meciul jucat pe 18 decembrie 2016, între ASA Târgu Mureș și Pandurii, s-a terminat după doar 45 de minute, când scorul era 2-0 pentru gazde, pentru că gorjenii au refuzat să mai iasă pe teren și să joace pe gazonul înghețat. Pandurii vrea să recupereze 113.400 lei de la jucătorii care au părăsit terenul.