Fostul șef al PSD Gorj și-a găsit serviciu bun
Fostul președinte executiv al PSD Gorj, Ion Călinoiu, a fost angajat pe o funcție de conducere la societatea de apă-canal Aparegio Gorj SA, la câteva luni după ce a pierdut postul de director al Serviciului de Gospodărire a Apelor.
Destul de neobișnuit în astfel de situații, PSD Gorj a simțit nevoia să dea un comunicat de presă pentru a-i cere directorului Aparegio să își asume această angajare, care nu ar avea nicio legătură cu partidul.
"Conducerea PSD Gorj nu are absolut nicio legătură și nu cunoaște deciziile luate în cadrul Societății Aparegio, spre deosebire de Partidul Național Liberal, unde numirile în funcții se fac doar cu acordul șefului filialei Gorj, deputatul Dan Vîlceanu (așa cum de altfel a reclamat și primarul Romanescu în repetate rânduri). Prin urmare, angajarea domnului Ion Călinoiu într-o funcție de conducere în cadrul societății nu a fost discutată, și cu atât mai puțin hotărâtă, la nivelul conducerii PSD Gorj. Singurul care poate oferi răspunsuri cu privire la motivele acestei angajări este directorul general al Aparegio, Traian Pătrășcoiu. Conducerea PSD Gorj solicită public directorului general să-și asume decizia luată", arată PSD Gorj.
O dovadă a faptului că PSD Gorj nu are nicio implicare stă chiar declarația lui Traian Pătrășcoiu cum că ”angajarea nu are nevoie decât de aprobarea directorului general”, a transmis Biroul de presă al PSD Gorj.
Ion Călinoiu a fost numit săptămâna trecută șef al Biroului Dezvoltare Regională din cadrul Aparegio Gorj.