Fost secretar de stat în Energie: Cumpărăm energie în bandă de la câțiva “băieți deștepți” care au deschis termocentrale

Un fost secretar de stat în Ministerul Energiei atrage atenția încă o dată oficialilor din Minister că România nu mai are timp să aștepte după un nou studiu de adecvanță care nu are decât să confirme că se fac importuri masive de energie electrică și că e mare nevoie de cărbune, în continuare.

Există deja un studiu de adecvanță făcut în anul 2021, spune Constantin Ștefan, și documentul arată că trebuie menținute în activitate comercială cel puțin cinci grupuri energetice de la Complexul Energetic Oltenia până în 2030 pentru ca Sistemul Energetic Național să nu întâmpine probleme. 

Noul studiu de adecvanță nu va face decât să confirme realitatea zilei de azi: România importă masiv electricitate. În această săptămână, a bătut recordul. A importat peste 3.000 de MW, potrivit datelor furnizate de Transelectrica.

“Prin studiul de adecvanță elaborat la sfârșitul anului 2021, Transelectrica a subliniat că trebuie menținute în activitate comercială la CE Oltenia cel puțin 5 grupuri energetice până în anul 2030, datorită incertitudinilor investiționale. Prezentul ne confirmă stadiul actual al investițiilor fără drept de comentarii. Tot ce am susținut public, în tot acest timp, dar și din 2022 și până în Octombrie 2023 cât am fost Secretar de Stat la Energie, că problemele rezultate din PNRR de reducerea capacității instalate pe cărbune sunt cuantificate pe deplin în prezent, fapt pentru care le reiterez încă o dată: importuri masive de energie electrică, la prețuri de mii de lei, care se vor regăsi în facturile consumatorilor finali casnici și noncasnici; nevalorificarea resurselor energetice naționale va atrage o diminuare importantă de venituri pentru România care va adânci și mai mult deficitul bugetar; tranziția României la energie verde se face prin importuri masive de energie electrică; pierderea a mii de locuri de muncă în Gorj cu efect negativ pe bugetul asigurarilor sociale și pe sistemul de pensii național”, spune Constantin Ștefan, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, acum șef de compartiment în CEO.

Acesta insistă că trebuie să se renegocieze de urgență cu oficialii de la Bruxelles astfel încât să nu se scoată din funcțiune alți 1425 MW pe cărbune de la CE Oltenia (975 MW), Craiova II (300MW), Iași (50MW) și Govora (100MW), până nu se vor finaliza noile investiții pe gaze. „Am atras atenția din 2023 că sunt întârziate cu aproximativ doi ani. De la sine rezultă și decalarea Planului de Restructurare al CE Oltenia”, a mai punctat Constantin Ștefan.

Și în timp ce țara noastră se bazează pe regenerabilele care nu fac față când afară nu e soare, nu bate vântul și nu plouă, alții au deschis capacități pe cărbune și ne vând nouă electricitate. “Cu toate miile de MW instalați în regenerabile, peste 6000 MW solar și eolian, dar fără cei din hidro 6.480 MW, suntem importatori NEȚI de energie electrică la prețuri de mii de lei. Cu regenerabilele vom produce mult când vor produce și alții în Europa, dar când nu vom mai produce noi, România va cumpăra energie electrică în bandă doar de la câțiva deștepți din Europa pe bani gheață, care au redeschis capacitățile pe cărbune”, a conchis Ștefan. 

La ultima vizită făcută în Gorj, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a promis că va insista la Comisia Europeană pentru amânarea închiderii cărbunelui cu un an jumătate, doi, dar nu a anunțat până acum care e stadiul discuțiilor ținând cont că, în curând, se vor închide capacități pe cărbune în Gorj.

Vizualizări: 15,895

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: