Foloseau dispozitive medicale preluate de la cadavre
Mai mulţi medici din judeţele Braşov, Neamţ şi Iaşi sunt cercetați după ce au operat mai mulți pacienți pe inimă și ar fi montat stenturi prelevate de la persoane decedate.
Vineri, 17 februarie, procurorii Instanţei supreme efectuează percheziţii în cele trei judeţe menţionate, pentru abuz în serviciu, luare de mită, dare de mită, fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, fals material în înscrisuri sub semnătură privată şi continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente. Activităţile se desfăşoară la sediile sociale ale unor firme şi la domiciliile persoanelor fizice presupus a fi implicate în activitatea infracţională sau la imobile deţinute de acestea, potrivit digi24.
"Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni de dare de mită, luare de mită şi falsuri, săvârşite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum şi indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenţii chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru şi a indicaţiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace şi defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viaţa unor persoane, pacienţi ai acestora", au transmis reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
La acţiune participă poliţiştii din cadrul IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale şi Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, precum şi din cadrul serviciilor de investigare a criminalităţii economice, de investigaţii criminale, pentru acţiuni speciale şi criminalistică ale IPJ Braşov, IPJ Iaşi, IPJ Neamţ şi IPJ Suceava.