Felicitări şi aplauze pentru Neluțu Trandafir
Centrul de zi ,,Christian” pentru persoanele cu dizabilităţi a desfășurat marți, 3 octombrie, o acţiune în parteneriat cu Asociația Down Art Therapy, condusă de președintele Radu Buțu. Tema principală a fost dezvoltarea valorii morale privind spiritul de sacrificiu.
Beneficiarii Centrului „Christian” au urmărit scurt-metrajul ,,Podul”, o poveste ce prezintă un tată pus în dificultatea de a alege între a-și salva propriul fiu sau un tren plin cu pasageri, alegând cea din urmă variantă.
În acest context s-a vorbit despre drama cântărețului de muzică populară Neluțu Trandafir. „La sfârșitul acestei întâlniri, domnul Radu Buțu a dorit să puncteze o poveste asemănătoare a unuia dintre membrii Centrului de zi «Christian», și anume Neluțu Trandafir, care a ales cu ani în urmă să își pună viața în pericol și să ajungă într-un scaun cu rotile pentru a salva un grup de copii ce se aflau pe carosabil. Acesta a fost felicitat și aplaudat pentru curajul și sacrificiul pe care l-a făcut în favoarea acelor copii, renunțând la propria persoană”, au spus reprezentanții Centrului „Christian”.