Face puşcărie pentru că a furat şi a condus fără permis
Un tânăr de 25 de ani din Turceni va sta o perioadă de timp în spatele gratiilor de acum încolo după ce instanţele de judecată l-au condamnat în mai multe dosare în ultimii doi ani, iar pedepsele au fost contopite într-una care este cu executare.
Radu Ionuţ Andrei a fost prins conducând fără permis atât prin Mehedinţi, cât şi prin Gorj, chiar de Crăciun, anul trecut, el fiind tras pe dreapta de agenţii rutieri de la Turceni. Poliţiştii îl aveau de „client” de mai mult timp, iar pentru a-l opri au trebuit să îl urmărească vreo câteva sute de metri, Andrei nedându-se prins uşor. Avea şi motive pentru că analizele de laborator au arătat că avea în sânge o alcoolemie de 1,25 g ‰. Cu o lună şi ceva înainte de acest episod, el fusese reţinut 24 de ore şi plasat sub control judiciar după ce, împreună cu un amic de-al său, a dat o spargere la o casă nelocuită din Turceni. De aici, cei doi au furat o butelie şi două damigene de câte 25 de litri cu ţuică. Astfel, de sărbători, Andrei avea suficient „combustibil”, numai că în această primăvară a primit şi condamnările pentru faptele sale, acum pedepsele dispuse de judecători împotriva sa fiind contopite într-una cu executare. „Contopeşte cele două pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare şi pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse, rezultând în final pedeapsa de 2 ani şi 5 luni închisoare. (…) Deduce din pedeapsa de executat perioada reţinerii de 24 de ore de la 24.12.2017 şi perioada executată de la 30.05.2018 la zi şi menţine starea de detenţie a petentului condamnat”, au decis acum magistraţii. (G.I.)