Eric petrece Crăciunul în Brazilia la peste 30 de grade

Brazilienii de la Pandurii sunt privilegiaţi în vacanţa de iarnă, petrec Crăciunul la peste 30 de grade şi uită de zăpada şi frigul din România. Nu că nu le-ar place deloc zăpada şi tradiţiile de Crăciun româneşti care pe Eric chiar l-au cucerit. Golgheterul pandurilor voia chiar să îşi înveţe de anul acesta copilul de doi ani şi jumătate să colinde, dar pentru că e prea mic a decis să amâne acest lucru pentru la anul.

Eric a plecat din ţară spre Sao Paulo, acolo unde locuieşte familia sa din Brazilia şi unde va petrece sărbătorile de iarnă. Iniţial ar fi dorit ca acest Crăciun să îl petreacă acasă, la Mediaş, pentru a-şi învăţa fiul să meargă la colindat, dar s-a răzgândit pentru că acesta are doar doi ani jumătate: “Îmi propusesem să stau în România de sărbători, dar acum ne-am schimbat planurile pentru că fiul meu e prea mic şi încă nu ştie tradiţiile de aici, aşa că la anul va fi mai bine pentru el să rămânem aici. Va fi mai mare şi va merge şi el la colindat şi va fi mai frumos pentru el. De aceea am ales să mergem totuşi anul acesta de Crăciun în Brazilia”.

Petreceri până la ziuă cu familia... dar la 30 de grade

Eric a povestit că nu e prea mare diferenţa dintre Crăciunul din România şi cel din Brazilia, doar tradiţiile fiind puţin diferite. O diferenţă majoră este evident temperatura la care petrec brazilienii, pentru că la Sao Paulo sunt peste 30 de grade acum: “Faţă de Crăciunul de aici, acolo în Brazilia sărbătorim la căldură, pentru că e foarte cald în perioada aceasta a anului şi nu avem zăpadă. Şi noi aveam aproximativ aceleaşi tradiţii de Crăciun, la ora 12 noaptea facem o rugăciune, e toată familia la masă şi prietenii cu care bem ceva. Aici se merge la colindat de Crăciun la prieteni, dar acolo mergem fiecare la vecini să le urăm Sărbători Fericite. Şi nu e o oră la care să se termine totul, adică nu dormim prea mult în noaptea aceea”.

Taie porcul şi în Brazilia

Tăierea porcului de Crăciun nu îi era străină lui Eric nici când a venit la Mediaş acum şase ani, pentru că şi la brazilieni se obişnuieşte la fel. Doar modul de gătire a unor preparate din porc e diferit şi faptul că aici se mănâncă şi pielea porcului, ceea ce brazilienii nu fac. “Tăiem şi noi porcul la fel ca aici, dar acolo nu mâncăm şoric. E însă o tradiţie să tăiem porcul de Crăciun. Mereu se face asta la mine acasă”, a povestit Eric, care şi-a amintit de vremea copilăriei, când tăia porcul la bunicii săi: “Bunicul meu, care de zece ani nu mai e printre noi, făcea totul şi mie îmi plăcea mereu să mă uit la el când tăia porcul. Eu sunt fricos când vine vorba de animale, nu mă implicam, dar îmi plăcea doar să văd cum se face. E cam aceeaşi tradiţie ca în România la tăierea porcului, lipseşte doar zăpada. Se gătesc foarte multe după ce se taie porcul, se face ca aici “pomana porcului”. Se fac un fel de cârnaţi cu sânge de porc, jumări la fel se mănâncă şi la noi în Brazilia”. Eric se poate lăuda că anul acesta a petrecut de două ori Crăciunul, odată cu Pandurii la Târgu Jiu, la tăierea porcului şi când au primit colindători, şi a doua oară în Brazilia cu familia.

“Crăciun fericit şi un an nou fericit pentru toţi oamenii din România!”

“Feliz Natal e Feliz Ano Novo a todo mundo a Rumenia!”

Eric de Oliveira

Vizualizări: 272

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: