Entuziasm la națională după meciul România - Ucraina! 

România a început în stil de mare echipă EURO 2024, demolând naționala Ucrainei, căreia i-a administrat un sec 3-0. Primele două goluri, ale lui Nicolae Stanciu și Răzvan Marin, au fost primele cele mai frumoase marcate de la competiția din Germania, la fel ca faza de la reușita lui Denis Drăguș.

La conferința de presă de după meci, selecționerul Edi Iordănescu i-a felicitat pe jucători, despre care a spus că au fost fabuloși. El a recunoscut că speră ca naționala să revină cât mai târziu acasă.

„Îi felicit pe băieții. Au fost fabuloși. Din prima clipă în care am venit la națională, am avut trăiri și momente grele. Respectul meu pentru opinia publică a fost total. Mai sunt meciuri, despre care poate reușim să povestim după ce ne întoarcem de la EURO, sper cât mai târziu.

Referitor la această generație, aș vrea să vă rog să nu o numiți în niciun fel. Este generația de suflet. Echipa care a pus cel mai mult suflet în tot ce a făcut. Știu multe din trecut. Și în trecut s-a pus, dar ca acum nu a mai fost. Trebuie să fie și generația de suflet a românilor, să învețe să-i iubească pe jucători și să fie alături de ei.

Băieții au alergat până au căzut din picioare. Au dovedit un efort fantastic, alături de talent. Au dat tot ce au avut mai bun, meritul lor este total. Sunt recunoscător și mândru de ei”, a spus selecționerul după meciul cu Ucraina.

Echipele de start la România – Ucraina

România (4-3-3): Niţă – Raţiu, Drăguşin, Burcă, Bancu – R. Marin, M. Marin, Stanciu – Man, Drăguş, Coman

Rezerve: Moldovan, Târnovanu, Mogoș. Racovițan, Rus, Nedelcearu, Sorescu, Cicâldău, Șut, Olaru, I. Hagi, Mihăilă, Pușcaș, Alibec, Bîrligea

Selecționer: Edward Iordănescu

Ucraina (4-2-3-1): Lunin – Konoplya, Zabarniy, Matvycenko, Zinchenko – Stepanenko, Brazhko- Tsygankov, Sudakov, Mudryk – Dovbyk

Rezerve: Buschchan, Trubin, Svatok, Tymchyk, Bondar, Talovierov, Zubkov, Shaparenko, Malinovskyi, Sydorchuk, Yaremchuk, Vanat, Yarmolenko

Selecționer: Serghei Rebrov.

Vizualizări: 457

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: