Emoţii pentru Stoican în meciul cu Viitorul Dăeşti

ACS Viitorul Târgu Jiu s-a calificat în faza următoare a Cupei României, dar nu fără emoţii, deşi a jucat cu o formaţie din Liga 3. Echipa pregătită de Flavius Stoican s-a impus greu în faţa gazdelor, pe terenul comunal din Fedeleştoiu, având nevoie de prelungiri pentru calificare.

Intrată în Cupa României în a doua parte a echipelor din Liga 2, ACS Viitorul Târgu Jiu a avut un meci greu cu formaţia de Liga 3 Viitorul Dăeşti. Echipa lui Gabriel Mangalagiu a pus mari probleme echipei lui Flavius Stoican, care s-a văzut condusă pe tabelă încă din prima parte a meciului.

Gazdele de la Dăeşti au reuşit să înscris în minutul 22 când Radu Georgescu  a interceptat un balon trimis spre portar și a deviat pe lângă Rusu. După şase minute, arbitrul a dictat penalty pentru oaspeţi, dar portarul Trașcă a apărat lovitura de pedeapsă executată de Andrei Dragu.

Prima repriză s-a încheiat cu gazdele de la Viitorul Dăeşti în avantaj, scor 1-0, echipa lui Stoican reuşind egalarea abia cu 20 de minute înainte de finalul partidei. Scorul a devenit 1-1 după reuşita lui Alexandru Enache, care a marcat cu capul după o centrare de pe dreapta.

Oaspeţii au încercat să tranşeze jocul în timpul regulamentar de 90 de minute pentru a nu se ajunge în prelungiri dar nu au reuşit să mai înscrie. Meciul s-a încheiat la egalitate, la finalul timpului regulamentar de joc, astfel că a fost nevoie şi de prelungiri pentru a se desemna echipa calificată în faza a 5-a a cupei.

ACS Viitorul Târgu Jiu a fost echipa mai experimentată şi care a reuşit să înscrie prima, în minutul 119, când, după o centrare din stânga, Vlad Șerbănescu a înscris cu capul și a decis soarta meciului, cu doar un minut înainte de a se ajunge la loviturile de departajare.

Viitorul Dăeşti – ACS Viitorul Târgu Jiu 1-1, 1-2 după prelungiri

Stadion: Gheorghe Ciociu (Fedeleşoiu – Vâlcea);

Arbitru: Ioan Boldea (Ciuguzel – Alba); Asistenți: Răzvan Mihai Dobre (Şotânga – Dâmboviţa) și Mihăiță Necula (Bucureşti); Rezervă: Claudiu Andrei Filip (Craiova); Observatori: Marcel Savaniu (Braşov) și Marius Claudiu Ştefan (Orăştie).

Viitorul Dăești: D. Trașcă – Șt. Pufu, Nwabueze, Bărbuți, M. Roșianu – Vl. Roșianu, Burcea, Fl. Pîrvu (cpt.), Ov. Comănescu – R. Georgescu, G. Neacșu.  Rezerve: D. Geantă – Talpoș, I. Marian, Pașoi, Bunescu. Antrenor: Lucian Giurcă.

ACS Viitorul Târgu Jiu: D. Rusu – Prejmerean, Oros (cpt.), Misarăș, Andr. Dragu – Lixandru, Al. Enache, Chelariu, Buia – Gîrbiță, Bădăuță.

Rezerve: Moga – Core, Trancă, Chiorean, Fl. Lungu, Șerbănescu, Vl. Costea, Ludușan. Antrenor: Flavius Stoican.

Vizualizări: 460

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: