Elevii gorjeni, prietenii pompierilor
Peste 100 de elevi de pe raza județului Gorj s-au întrecut ieri în probe sportive, de îndemânare și teoretice în cadrul competiției Prietenii Pompierilor. Scopul concursului la care au luat parte școli din Târgu Jiu, Târgu Cărbunești, Motru, Săcelu, Glogova este de a-i pregăti pe copii în domeniul situațiilor de urgență. Fiecare echipaj a fost format din câte 10 elevi, ce a avut câte un comandant, opt concurenți și o rezervă.
Echipele au fost constituite din băieți și fete cu vârste între 10 și 15 ani, ce au avut de trecut o probă teoretică, una de îndemânare peste obstacole și ștafeta de 400 metri cu obstacole. ”Scopul concursului este de a-i familiariza pe elevi cu situațiile de urgență și cu modul de comportare în aceste situații, de a deprinde la elevi încă de la cea mai mică vârstă aptitudini precum dârzenia, curajul, spiritul de echipă și nu în ultimul rând de a atrage câți mai mulți concurenți din rândul elevilor pentru ca mâine să avem un număr mare de pompieri care vor veni la ISU”, spune Alin Drăgan, șeful Serviciului Prevenire din cadrul ISU Gorj.
Probele, o provocare pentru elevi
De la un an la altul tot mai mulți elevi sunt atrași de acest concurs, ce reprezintă o provocare. ”Ei s-au prezentat foarte bine, ca în fiecare an. Copiilor le place acest concurs și vin în număr mare. Copiii sunt foarte interesați și învață foarte repede. Pe timpul nostru nu se desfășurau aceste cursuri”, explică Alin Drăgan, șef Serviciu Prevenire. Unii dintre concurenți au mai participat și în anii anteriori, asta pentru că vor să devină pompieri și să salveze vieți. ”A fost foarte frumos și sunt pregătit să devin pompier. Probele nu au fost atât de grele și m-am descurcat. Nu e prima dată când particip la acest concurs. Am avut probă să arunc cu două furtunuri, să le mufez și proba de ștafetă. Cred că e o meserie frumoasă. Mă pregătesc de câțiva ani”, spune David din Târgu Cărbunești. Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos, acestea demonstrându-le băieților că pot la fel de bine să facă față probelor. ”Particip de câțiva ani la acest concurs și mi-a plăcut foarte mult. Pentru o femeie e grea și periculoasă meseria de pompier, dar cu multă muncă și stăruință putem și noi să reușim. Eu voi trece peste o scară în timpul acestei probe. Este o oportunitate”, spune Andreea Georgescu. Concursul a avut loc pe Stadionul Municipal.
PREMII
Premiul I a fost câștigat de echipajul de fete de la Slivilești și de echipajul de băieți de la Școala Generală ”Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu. Premiul I a fost în valoare de 50 lei, premiul II a valorat 30 lei, iar premiul III 20 lei. Cei mici au primit și diplome și trofee.