Elevi, în baruri. Işfan verifică dacă şi profesorii merg la ore
Zeci de elevi au fost prinşi în baruri în loc să fie la şcoală. Jandarmii au fost cei care i-au găsit pe copii în localuri publice ori în apropierea acestora. Elevii urmează să fie sancţionaţi de şcolile unde învaţă. În vizorul Inspectoratului Şcolar sunt şi profesorii care chiulesc de la ore.
Jandarmii au găsit 41 de elevi în baruri într-o singură zi. Copiii sunt elevi în clasele VIII-XII şi au fost conduşi la cursuri chiar de oamenii legii. „Activitatea de prevenire s-a desfăşurat în zona localurilor publice (baruri) din apropierea instituţiilor de învăţământ, aflate în competenţa Jandarmeriei Gorj, ocazie cu care au fost depistaţi un număr de 41 de elevi aparţinând unor instituţii de învăţământ din municipiul Târgu-Jiu, a căror situaţie va fi stabilită la nivelul şcolilor şi colegiilor pe care aceştia le frecventează”, au transmis jandarmii gorjeni.
Elevii vor da explicaţii conducerii şcolilor unde învaţă şi ar putea fi sancţionaţi. Cu ochii pe chiulangii este şi şeful Inspectoratului Şcolar, Ion Işfan: „Noi am avut semnale. Facem verificări continuu. S-au pontat ore care nu s-au ţinut. Vom face controale în continuare. De altfel, noi organizăm şi acţiuni pentru a preveni şi absenteismul”, a transmis Işfan.