Eclipsa de Lună, vizibilă din România pe 15 mai

Prima eclipsă de Lună din 2022 va avea loc pe 15 și 16 mai. Eclipsă totală va fi vizibilă în fază totală din porțiuni din America, Antarctica, Europa, Africa și Pacificul de Est. Cunoscută sub numele de „Luna Însângerată”, fenomenul va putea fi văzut și din România pe data de 16 mai 2022.

Luna va trece prin umbra Pământului într-o eclipsă totală de Lună în noaptea de 15 spre 16 mai. Este prima eclipsă din 2022, cunoscută sub numele de „Luna Însângerată”.  Eclipsa va fi vizibilă în fază totală din porțiuni din America, Antarctica, Europa, Africa și estul Pacificului.

O eclipsă penumbrală, în care marginea umbrei Pământului va cădea peste Lună, este vizibilă în Noua Zeelandă, Europa de Est și Orientul Mijlociu, inclusiv în România. În timp ce momentul depinde de locul în care priviți cerul, faza parțială a eclipsei de lună începe pe 15 mai la ora 22:28 p.m. EDT (0228 GMT pe 16 mai). Se va ajunge la apogeu cu nuanțe roșii pe 16 mai la ora 12:11 EDT (0411 GMT). Apoi, evenimentul se va încheia la ora 1:55 a.m. EDT (0555 GMT).

Eclipsa penumbrală va începe cu aproximativ o oră mai devreme și se va încheia la aproximativ o oră după eclipsa parțială, conform publicației Space.com. 

Fenomenul „Luna însângerată” va fi prima dintre cele două eclipse de Lună din 2022 iar următoarea va avea loc pe 8 noiembrie 2022. Ea va fi vizibilă cel puțin parțial din Asia, Australia, America de Nord, părți din nordul și estul Europei, Arctica și cea mai mare parte a Americii de Sud, potrivit Space.com.

Vizualizări: 478

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: