Două penalty-uri acordate la Universitatea Craiova – U Cluj! 

Universitatea Craiova – U Cluj este al doilea meci al etapei 25 din Liga 1. Elevii lui Ivaylo Petev au reușit să intre la pauză cu scorul de 2-0, ambele goluri fiind marcate din penalty dar până la final U Cluj a egalat, scor 2-2.

În minutul 8 al partidei Bogdan Vătăjelu a încercat să degajeze o minge departe de careul lui U Cluj, dar șutul său l-a lovit pe atacantul Jovan Markovic.  Arbitrul Radu Petrescu a dictat lovitură de pedeapsă, iar Houri a transformat, dechizând tabela de marcaj de pe stadionul ”Ion Oblemenco”.

Elevii lui Ivaylo Petev au mai beneficiat de o lovitură de pedeapsă. În minutul 43 al înfruntării, Baiaram a fost lovit în interiorul careului de Roger, iar ”centralul” a arătat punctul cu var. 

De această data, Căpățînă a fost cel desemnat pentru a executa penalty-ul, iar șutul său a ajuns în plasa porții apărate de Gorcea. Tabela arăta scorul de 2-0 la pauza partidei dintre Universitatea Craiova și U Cluj.

Până la final clujenii au egalat iar confruntarea dintre Universitatea Craiova și U Cluj s-a terminat la egalitate, scor 2-2. 

În acest moment, oltenii au 38 de puncte acumulate, ocupând poziția a patra în clasament. Elevii lui Ovidiu Sabău se situează pe locul 8, la egalitatea cu Sepsi, ocupanta ultimei poziții care duce în play-off, covăsnenii având un meci mai puțin disputat.

Vizualizări: 795

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: