Două incendii, în aceeași zi, într-un cămin studențesc
Două incendii au avut loc miercuri la căminul studenţesc al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" de pe Splaiul Independenţei, București. Nu există indicii că între cele două incendii, produse în aceeaşi zi, în acelaşi cămin, ar fi vreo legătură.
Primul incendiu a izbucnit după-amiază într-o încăpere de la parter unde nu sunt cazaţi studenţi. Pe o suprafaţă de aproximativ 30 de metri pătraţi au ars obiecte de mobilier şi materiale textile.
Unsprezece studenţi s-au intoxicat cu fum, iar nouă dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui al doilea incendiu care s-a produs, miercuri seară. Flăcări cu înălţimea de doi metri au izbucnit într-o cameră de circa 20 de metri pătraţi, iar focul s-a extins rapid şi la o încăpere alăturată.