Dosare penale pentru nerespectarea măsurilor de manevrare a substanţelor periculoase.
Polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj, împreună cu polițiști de proximitate, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea, identificarea și sancționarea faptelor de natură penală și contravențională la regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, ieri, 23 februarie.
Scopul acţiunii a fost de a urmări verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale din domeniu, a modului de efectuare a operațiunilor cu substanțe și deșeuri periculoase, precum și a condițiilor în care agenții economici desfășoară aceste operațiuni.
Oamenii legii au efectuat verificări la punctele de lucru a trei agenți economici de pe raza municipiului Târgu Jiu, care dețin, produc sau efectuează operațiuni cu substanțe și deșeuri periculoase.
„În urma activităților, au fost întocmite 3 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, potrivit O.U.G. 92/2021, privind regimul deșeurilor. De asemenea, a fost indisponibilizată cantitatea de 1850 litri de substanțe chimice periculoase. Acțiuni de acest gen vor fi desfășurate de polițiști pe raza întregului județ”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.