Gorjenii încep să-și asigure locuințele
După seria de seisme care au zguduit județul, gorjenii încep să-și asigure locuințele. Polița este obligatorie, dar nu toată lumea are locuința asigurată deși aceasta costă 20 de euro. Până acum, peste 100 de gorjeni au făcut dosare de daună și vor fi despăgubiți de firmele de asigurări.
Până la 20 de mii de euro ajung daunele în cazul locuințelor asigurate. Dacă vorbim de o asigurare facultativă, suma crește.
Eduard Berca, directorul unei firme de asigurări, a explicat că gorjenii au început să încheie asigurări în ultimele zile. "Au început. Timid, ce-i drept. Mă așteptam la un val mai mare de oameni care să vină să-și asigure locuințele mai ales că știm că Gorjul este codaș când vine vorba de asigurarea obligatorie a locuințelor. Vin mai mulți ca înainte de cutremure, dar tot nu e suficient. Oamenii trebuie să înțeleagă că este obligatorie și, mai mult, dacă Doamne ferește se întâmplă ceva, sunt despăgubiți. Dacă nu au asigurare, nu-i despăgubește nimeni. Legea în sine prevede clar că nimeni nu se poate implica într-o despăgubire dacă nu există poliţă de asigurare, nu au voie practic", a mai spus Eduard Berca.