Dosar penal după ce s-a drogat la volan
Un bărbat de 36 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a fost depistat, la data de 1 noiembrie, de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe Calea București, aflându-se sub influenţa substanţelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul drugtest, a rezultat faptul că bărbatul s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive, fiind condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa substanțelor psihoactive.