Doi jucători ai Craiovei, în pericol să fie dați afară
Universitatea Craiova a perfectat deja o serie de transferuri pentru partea a doua a sezonului. În condițiile în care lotul lui Eugen Neagoe a primit întăriri, doi jucători sunt acumîn pericol să fie dați afară de la trupa din Bănie.
După ce l-a cumpărat pe Alexandru Ișfan de la FC Argeș, Mihai Rotaru l-a adus în Bănie și pe Gjoko Zajkov, un fundaș central macedonean care a semnat un contract valabil două sezoane și jumătate cu trupa pregătită de Eugen Neagoe. După transferul lui Gjoko Zajkov, apărarea lui „Geană” s-a aglomerat, iar doi dintre liderii din defensiva Universității Craiova sunt în pericol să părăsească formația din Bănie, informează ProSport.
Eugen Neagoe are patru fundași centrali acum iar Gjoko Zajkov se va bate pentru un post de titular în defensiva Universității Craiova cu Bogdan Mitrea, Raul Silva, Valerică Găman și Paul Papp. Pe lângă experimentații apărători, „Geană” poate apela și la serviciile lui Vladimir Screciu, cel care a fost fundaș central în majoritatea meciurilor din sezonul 2022 – 2023.
Deși sunt cinci jucători care pot juca pe postul de fundaș central, doar doi dintre aceștia sunt în pericol să fie dați afară de Mihai Rotaru. Conform Fanatik, Paul Papp și Valerică Găman sunt cei doi apărători de pe lista neagră a oficialilor Universității Craiova.
Paul Papp și Valerică Găman au intrat în ultimele luni de contract cu Universitatea Craiova, iar oficialii din Bănie iau în considerare posibilitatea de a se debarasa de unul dintre ei în perioada următoare, anunță sursa citată. Mai mult, cei doi apărători nu au primit o ofertă de prelungire a contractelor până în prezent, semn că nu există interes ca aceștia să continue la formația condusă de Eugen Neagoe.