DOCUMENT - După ce termină Edilitara lucrarea de asfaltare pe Victoriei, urmează “episodul” Aparegio.
Au început lucrările de modernizare pe strada Victoriei, însă au fost oprite din cauza unui incident generat de fisurarea unei conducte de gaze. Peste 150 de locuințe au rămas fără gaze. Însă, după ce va fi asfaltată, strada Victoriei va fi spartă din nou, avertizează consilierul local Adrian Tudor, pentru că urmează realizarea unor lucrări de către societatea Aparegio. În acest sens a fost dată, în 2020, și o hotărâre de Consiliu Local, unde apare lista străzilor pe care va interveni Aparegio. Strada Victoriei este pe această listă, însă directorul general al Aparegio, Traian Pătrașcoiu, nu-și amintește dacă este sau nu "în tabel".
Lucrările ce urmează sunt de introducere a noilor rețele de apă și canalizare.
"Majoritatea străzilor din Târgu Jiu au fost predate, ca amplasamente, către Aparegio, care a accesat proiectul de Reabilitare a Infrastructurii Apă și Canal din Târgu Jiu. Printre aceste străzi se află cele mai 'mari realizări': Nicolae Titulescu, Republicii, Tudor Vladimirescu și, bineînțeles, Victoriei, care acum se asfaltează. Regăsim și Lotrului, care este în curs de asfaltare și cetățenii pot să vadă pe un tabel toate străzile care urmează să fie sparte. Aparegio a început deja acest proiect, de la periferie. În această vară se va ataca și parte din aceste străzi deja asfaltate pe miliarde de lei. Marcel Romanescu știa de această hotărâre, de această investiție. Trebuia să nu cheltuie atâția bani pentru refacerea străzii Victoriei și trebuia să taxeze firma care a spart-o, să o aducă la starea inițială. Asfaltul pus acum este ca să ne arate că e și el la serviciu, cu domnul Dorel Dăianu", a declarat Adrian Tudor.
O hotărâre de Consiliu Local, din 2020, prezintă un tabel cu mai multe străzi, printre care se află și Strada Victoriei, care urmează să fie supusă unor lucrări pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată.
Redacția Pandurul a contactat reprezentanții societății Aparegio pentru un punct de vedere.
"Deocamdată lucrăm în partea de vest a Târgu Jiului, avem contractul atribuit. Din ce știu eu, nu avem aici pe Victoria lucrări, dar trebuie să am tabelul în față. Nu le știu pe toate pe de rost. Plus că sunt nouă orașe în care avem contracte în derulare. O să sun un coleg să văd dacă are lista la dispoziție ca să vi-o trimit", a afirmat Traian Pătrășcoiu, directorul general al Aparegio. Acesta a mai spus că va trimite "tabelul" redacției.
Până în momentul de față, redacția Pandurul nu a primit lista menționată de reprezentantul Aparegio.
Lucrarile erau programate in perioada 2014-2020, insa mai toate acestea sunt intarziate.