Doctorul Davidescu are grijă de tenul gorjencelor de 50 de ani
Cu 48 de ani de experienţă în spate, doctorul Constantin Davidescu practică şi astăzi cu aceeaşi vitalitate medicina, fiind medic specialist în dermatologie. Chiar dacă are 75 de ani, zeci de pacienţi aşteaptă să-i trateze tocmai pentru că are experienţa a mii de cazuri ce i-au trecut prin mână. Nu numai că vine zilnic la cabinet însă acesta practică şi astăzi o pasiune mai veche, vânătoarea, nu pentru vânat, ci mai degrabă pentru mişcare. De altfel, Davidescu a fost cel care a pus bazele unui sistem medical complex în Gorj, cu mai bine de 40 de ani în urmă.
Doctorul Constantin Davidescu a practicat medicina încă din anii studenţiei reuşind să menţină timp de doi ani de zile slujba de asistent medical la o clinică de neurologie în timp ce ziua trebuia să fie prezent la cursuri. „Pe lângă slujba de asistent medical mai eram şi intern la cantină, făceam meniurile fapt pentru care beneficiam de masă gratis. Economiseam destul de mult în felul acesta, în plus noaptea mă duceam la clinică şi ziua la facultate. Nu regret nimic, fac cu plăcere şi acum după 48 de ani”, a declarat medicul Constantin Davidescu. După terminarea facultăţii a început ascensiunea în meseria de doctor, fiecare an de medicină fiind un pas înainte atât pentru el cât şi pentru sistemul medical gorjenesc. „În 68 am dat concurs pentru dermatologie şi am intrat ca secondar la Spitalul din Târgu Jiu. Am fost apoi director de policlinică şi adjunct al spitalului. Apoi am fost de două ori director la Direcţia Sanitar-Veterinară, timp în care s-a făcut spitalul judeţean, policlinica stomatologică, staţia de salvare şi centrul de sânge”, a declarat Constantin Davidescu. Drumul său în viaţă şi carieră a fost presărat însă şi cu obstacole, pe care le-a depăşit reuşind să-şi păstreze integritatea. „De fiecare dată am fost schimbat din funcţie pentru că tatăl meu fusese luat de securitate. Mărturisesc că eram un tip extrem de pretenţios şi îmi doream ca tot sistemul medical din Gorj să meargă excepţional”, a precizat doctorul Davidescu.
O armată de medici
Dragostea pentru medicină a reuşit să o insufle şi copiilor şi nepoţilor, aceasta fiind şi o mare satisfacţie a vieţii. „Am o întreagă armată de medici, fiul meu este medic cardiolog la Craiova, nora mea e oftalmolog şi am şi o nepoţică de 16 ani care nu s-a decis încă. Fiica mea cealaltă este medic ORL-ist aici în Târgu Jiu iar soţia mea a fost asistentă de farmacie. Pe de altă parte, am în jur de cinci nepoţi din partea fratelui care au urmat medicina. A fost ca o boală de familie cu atât mai mult cu cât eu sunt la pensie, dar practic şi astăzi cu aceeaşi pasiune ca la început”, a declarat Constantin Davidescu. Pasionat de vânătoare, medicul Dvidescu a cutreierat mai toate pădurile din judeţ, nu pentru vânat ci pentru mişcare. Cu aceeaşi dragoste pe care o are pentru medicină, doctorul Davidescu are grijă şi de cele două magnolii din faţa blocului în care locuieşte. „Le sap şi le îngrijesc pentru că îmi plac foarte mult. Activitatea menţine vitalitatea, a fost un fel de motto pentru mine. Îmi place să conduc maşina şi din 75 sunt vânător. Am tot ce îmi trebuie pentru vânătoare, am fost şi la Dăbuleni şi în tot judeţul”, a mărturisit medicul Constantin Davidescu.