Dispare încă o echipă de tradiție din fotbalul românesc!

Fotbalul autohton se confruntă cu probleme tot mai mari și încep să dispară tot mai multe echipe de tradiție. O echipă cu vechime în fotbal din Timișoara şi-a anunţat recent desființarea din sezonul 2023/2024.

Ripensia Timişoara a anunţat, prin intermediul unui comunicat oficial, că echipa de seniori va fi desfiinţată din sezonul 2023/2024. Din cauza problemelor financiare, clubul Ripensia Timişoara a anunţat, întreruperea pe termen nedeterminat a activităţii echipei de seniori.

Totuşi, Ripensia va continua activitatea la nivel de juniori, a precizat clubul din Banat.

"Clubul Ripensia Timişoara va renunţa, din sezonul 2023-2024, la echipa de seniori. Grupele de copii şi juniori îşi vor continua activitatea, iar ambiţiile noastre privind prezenţa în Liga Elitelor vor fi şi mai mari. Eforturile noastre financiare şi logistice urmează să se concentreze strict în zona Academiei, cotată şi în acest an ca fiind una dintre cele mai bune din ţară. 

În ultima lună, s-au făcut eforturi pentru identificarea resurselor de finanţare decentă a primei echipe. Din păcate, nu s-a reuşit acest lucru, iar acest aspect a fost dublat şi de lipsa accesului într-o bază sportivă corespunzătoare pentru antrenamente şi meciuri oficiale", se arată într-un comunicat oficial al Ripensiei Timişoara.

Ripensia trebuia să înceapă sezonul 2023/2024 în Liga 3, acolo unde mai multe echipe s-au retras deja înainte de startul campionatului.

Ripensia Timişoara are în palmaresul istoric patru titluri de campioană, 1933, 1935, 1935 şi 1938, dar şi două Cupe ale României (1934 şi 1936).

Vizualizări: 974

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: