Director dat în judecată de CE Oltenia. Audiat după Anul Nou!
Directorul Termocentralei Turceni, Ionel Ilie, va trebui să dea explicații despre modul în care a fost încheiată afacerea Vitol în timpul administrației Ciurel.
Complexul Energetic Oltenia a fost obligat să cheme în fața judecătorilor mai mulți foști și actuali directori. Asta după ce un control ANAF a stabilit o pagubă adusă CE Oltenia de circa 700.000 de euro în urma contractului încheiat, în 2015, pentru achiziţionarea a peste 1,7 milioane de certificate de carbon de la firma privată Vitol, cu sediul în Elveția.
Certificatele au fost cumpărate cu câteva zile înainte de termenul de conformare, la un preţ de 7,78 de euro bucata, deşi preţul pe Bursă era de 7,4 euro. Inspectorii de la Fisc au constatat că este vorba de o pagubă și au dispus recuperarea banilor de la persoanele care au parafat tranzacţia.
La sfârşitul lunii iunie 2018, CE Oltenia a introdus o acţiune în răspundere patrimonială împotriva fostului director Laurenţiu Ciurel şi a echipei sale de conducere din vremea respectivă - Ion Petroniu, Daniel Antonie, Aurel Medinţu, Mirela Vîlceanu, Ionel Ilie, Carmen Ninu, Constantin Ştefan şi Gheorghe Copaci.
Procesul a fost amânat de mai multe ori, după ce instanţa a cerut efectuarea unei expertize contabile în cauză. La ultimul termen, Tribunalul Gorj decis audierii „pârâtului Ionel Ilie”, pentru data de 20 ianuarie. Tot instanța a dispus amânarea discutării cererii formulate de CE Oltenia cu privire la efectuarea unei contraexpertize.
La vremea respectivă, Ionel Ilie ocupa funcția de director al Direcției Ofertare-Vânzare din cadrul CE Oltenia. De la 1 septembrie 2018, Ilie coordonează activitatea SE Turceni.