Dian Popescu, autoinvitat la şedinţa CEO-PSD! Replică: Ciurel a insistat!

Întâlnirea stabilită de conducerea CE Oltenia cu parlamentarii gorjeni a stârnit dispute între senatorul PNL Dian Popescu şi preşedintele executiv al PSD Ion Călinoiu. Acesta din urmă a spus despre Popescu că s-a autoinvitat la discuţiile de ieri. În replică, senatorul PNL i-a transmis că spune numai prostii, pentru că managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, chiar a insistat să fie prezent la aceste discuţii. Întâlnirea şefilor din CE Oltenia cu parlamentarii a avut drept scop solicitarea sprijinului pentru promovarea unor iniţiative legislative.

Parlamentarii PSD Gorj au fost convocaţi ieri la o şedinţă de către managerul CE Oltenia, discuţiile purtându-se la sediul Sucursalei Divizia Minieră din cadrul companiei. Au răspuns invitaţiei deputaţii PSD Mihai Weber, Camelia Khraibani, Vasile Popeangă, Scarlat Iriza, dar şi deputatul PLR Ion Cupă şi Dian Popescu, senator PNL. La şedinţă a fost prezent şi preşedintele executiv al PSD, Ion Călinoiu. Acesta a spus că Dian Popescu nu a fost chemat la discuţii. „Am înţeles de la domnul director că suntem interesaţi de nucleul de oameni care susţin activitatea CEO şi nu o interpretează de niciun fel. (...) Cupă e invitat, iar Dian şi-a manifestat dorinţa. Nu a fost convocat, dar el a zis că vrea să participe. Fără nicio problemă. Nu-i închide nimeni uşa“, a declarat Ion Călinoiu.

Reacţia lui Dian Popescu nu a întârziat să apară. „Duminică la 12.30 domnul Laurenţiu Ciurel, n-am vorbit cu dânsul de doi ani, m-a sunat şi m-a rugat insistent să particip, întrucât este un fenomen legislativ pe care îl înţeleg. Ştiţi bine, am lucrat pe legea minelor să o trec. Am auzit şi eu asemenea prostii, nu sunt orgolios când este vorba de soarta a 19.000 de gorjeni. Normal ar fi trebuit să nu vin. E problema domnului Călinoiu. Dânsul spune multe prostii”,  a spus Dian Popescu.

De ce nu au fost chemaţi toţi parlamentarii

Deputatul PSD Mihai Weber a explicat de ce nu au fost invitaţi şi alţi parlamentari din opoziţie. „Orice iniţiativă legislativă nu va fi niciodată votată de opoziţie. Are nevoie de sprijinul celor care sunt la putere, este normal“, a spus Mihai Weber.

Unii parlamentari nu ştiau ce se va discuta în cadrul şedinţei de la SDM. „Am răspuns invitaţie CEO. Nu ştiu ce se va discuta, vedem”, a spus deputatul Ion Cupă.

Astfel de discuţii între administraţia CE Oltenia şi parlamentarii de Gorj au mai avut loc şi în trecut. În mare, lucrurile nu s-au schimbat după aceste întrevederi. Şedinţa de ieri a avut ca temă „Necesităţile legislative ale Complexului Energetic Oltenia”. „Vom prelua toate propunerile de acte normative pe care le vor face cei din conducerea Complexului Energetic Oltenia. Le vom urmări pe traseu să primească avizele şi le voi supune aprobării în Parlament, Camera Deputaţilor şi Senat. Nu este nici un fel de impediment, de asta am şi salutat. Vom vedea pe parcurs cine nu va fi de acord”, a spus deputatul Vasile Popeangă.

Vizualizări: 177

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: