Dezastru la Dinamo. A ratat promovarea și merge la baraj!
Oțelul Galați a promovat în Liga 1 de fotbal după ce duminică, pe teren propriu, a învins formația Unirea Dej. Gălățenii se alătură formației Poli Iași care a obținut promovarea cu câteva etape înainte de final iar Dinamo București și Gloria Buzău vor merge la barajul de promovare.
În ultima etapă a play off-lui ligii secunde, Oțelul Galați a câștigat meciul cu Unirea Dej, scor 1-0, și a obținut promovarea. Steaua București a învins pe teren propriu pe Gloria Buzău, scor 4-2, iar Poli Iași a câștigat cu 4-1 partida cu Dinamo.
În urma acestor rezultate, Oțelul s-a clasat pe locul 3 în clasamentul play off-ului Ligii a II-a. Pe primele două poziții sunt Poli Iași și Steaua București, dar bucureștenii nu au drept de promovare.
Locurile 4 și 5 sunt ocupate de Dinamo și Gloria Buzău. Acestea vor disputa un baraj de promovare cu echipe din Liga 1 de fotbal. Astfel, Dinamo va întâlni FC Argeș, iar UTA se va lupta cu Gloria Buzău pentru locul din prima ligă. Meciurile se vor disputa în sistemul tur-retur pe 27 mai și pe 3 iunie.
Clasament Liga 2
1. Politehnica Iaşi 60 puncte
2. CSA Steaua 52
3. Oţelul Galaţi 49
4. Dinamo 46
5. Gloria Buzău 42
6. FC Unirea Dej 40