Descoperire uimitoare pe fundul Mării Negre
Oameni de ştiinţă britanici plecaţi să cartografieze fundul Mării Negre au descoperit, la 1800 de metri adâncime, un spectaculos cimitir marin unde se află peste 60 de epave datând din perioada imperiilor Romane, Otomane şi Bizantine.
Cele 62 de nave se află într-o excelentă stare de conservare, susţin experţii. Cercetătorii au dat peste acest „cimitir de nave” cu ajutorul unor roboţi.
„Este o descoperire fascinantă. Nu am văzut niciodată epave antice atât de complete. Navele s-au scufundat nu departe de coaste, este vorba de nave comerciale, nu de război. Mergem pe ideea că au întâmpinat probleme cauzate de furtuni, dar deocamdată este o ipoteză”, a declarat profesorul Jon Adams, conducătorul cercetărilor.
Aceste nave au rezistat timpului fără să se deterioreze complet datorită structurii apei din Marea Neagră care nu lasă să treacă decât puţină lumină solară spre adâncuri.
Acest cimitir marin se întinde pe 1300 de kilometri.