Denunțat de un șef din Ministerul Sănătății
Persoana cu funcţie de conducere din Ministerul Sănătăţii este denunţătorul vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale a Medicamentului, Lazăr Iordache, reţinut după patru luni de la momentul la care i-a dat 126.000 de lei ca să aprobe banii ce fuseseră alocaţi de MS pentru două spitale, ca să fie construită o staţie de epurare şi, respectiv, pentru dotarea cu echipamente medicale, a anunţat instituţia.
Ministerul Sănătăţii precizează că "«persoana cu funcţie de conducere» din cadrul instituţiei este denunţătorul din acest caz”.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este necesar un mecanism de fundamentare şi supraveghere a investiţiilor din sistemul sanitar, el precizând că sprijină eforturile de combatere a corupţiei.
Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Didpozitivelor Medicale, Lazăr Iordache, a fost reţinut luni de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Anchetatorii cer marţi Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Iordache.
"În perioada aprilie – iunie 2016, inculpatul Iordache Lazar i-a promis unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii un procentaj de 5% din sumele alocate de Ministerul Sănătăţii pentru două spitale (destinate construirii unei staţii de epurare, respectiv pentru dotarea cu echipamente medicale), iar la data de 28 aprilie 2016 i-a remis suma de 126.000 lei în legătură cu atribuţiile de serviciu ale funcţionarului privind semnarea alocărilor bugetare către acele spitale şi pentru ca acesta să îşi exercite influenţa asupra persoanelor responsabile din minister, astfel încât să fie semnate alocările bugetare”, arată procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în ordonanţa de reţinere.
Banii daţi de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM). proveneau chiar din fondurile alocate de Ministerul Sănătăţii pentru realizarea, la cele două spitale, a proiectelor care vizau construirea unei staţii de epurare şi respectiv dotarea cu echipamente medicale, a precizat DNA.