Demis politic de consilierii care l-au lăudat pentru munca depusă

USL şi PD-L au bătut palma pentru demiterea viceprimarului PP-DD de la Licurici, Adrian Ciobanu. Acesta a fost ales în funcţie în luna aprilie şi a renunţat la un salariu bun într-o companie petrolieră, pentru salariul la jumătate de la primărie. Ciobanu îşi doreşte să ajungă primar, astfel că şi-a luat treaba în serios, uimind comunitatea locală. Suficient pentru ca primarul PD-L Liviu Drăgulescu să intre în panică şi să bată palma cu PSD. Consilierii care au votat demiterea lui Ciobanu au spus în şedinţa de consiliu că acesta va intra în istoria comunei pentru lucrurile bune făcute în scurtul mandat, dar că votul este politic, dictat de la centru şi nu se pot opune.

Un om care muncește și-și face treaba cum știe mai bine este dat la o parte de interesele politice. A trăit acest lucru pe pielea lui Adrian Ciobanu, care în luna aprilie a acestui an a fost ales viceprimar al comunei Licurici din partea PP-DD. Tânărul și-a luat treaba în serios și a început să facă ceva pentru comunitate. Ciobanu s-a implicat în toate activitățile din comună, lucru apreciat atât de cetățeni, dar și de colegii din consiliul local, care în ciuda activității ireproșabile au votat schimbarea lui.

Proiectul a fost trecut pe ordinea de zi în ședința de vineri a Consiliului Local Licurici. Aleșii locali au avut tăria de caracter să recunoască faptul că este o schimbare politică dictată de șefii de la județ și l-au felicitat pe Ciobanu pentru ce a făcut în comunitate. „Trei consilieri au votat împotriva schimbării și opt pentru schimbare. Eu vreau să vă spun că pentru munca pe care aţi depus-o ar trebui să rămâneți. Eu v-aș pune chiar în istoria localității, pentru că nimeni nu a făcut pentru comună ce aţi făcut în aceste luni cât aţi fost viceprimar, însă funcția este politică și schimbarea se face de asemenea politic.  Vreau să vă spun că funcția e politică, votul a plecat de la centru. Facem și noi ce spun cei de la județ, că altfel ne retrag sprijinul politic”, a precizat un consilier local care a votat pentru schimbarea viceprimarului.

Primarul a mers pe mâna consilierilor locali

Depășit de situație, dar și cu teama că Adrian Ciobanu a câștigat teren în fața lui în ochii alegătorilor, pentru că în câteva luni a făcut ce primarul nu a reușit în ani, Liviu Drăgulescu a mers pe mâna consilierilor locali, declarând că situația îi este indiferentă. „Eu nu am nicio treabă. Consilierii USL au propus proiectul de schimbare a viceprimarului. Mie îmi este indiferent dacă este el sau este altul. Ne-am învățat să schimbăm viceprimarii din șase în șase luni. Eu nu am ce să-i reproșez, dar o să țin cont de ce vor consilierii locali”, a declarat Liviu Drăgulescu,  primar PD-L.

Cu lacrimi în ochi, dar cu fruntea sus

Adrian Ciobanu venise pregătit în ședința de Consiliu Local să-și prezinte raportul de activitate întocmai cum i-au solicitat aleșii locali, însă nu i s-a mai permis acest lucru, pentru că majoritatea știa ceea ce a făcut acesta pentru comunitate. Ciobanu a fost susținut de tatăl său, care a fost prezent la ședința de consiliu și a primit cu lacrimi în ochi vestea că nu va mai fi viceprimar. „Eu vă mulțumesc frumos domnilor consilieri, o să mă întorc la fostul meu loc de muncă, unde aveam un salariu dublu, dar am vrut să fac ceva pentru oamenii care m-au votat. O să fac acest lucru în continuare din postura de consilier local, dar în următoarea campanie electorală o să le spun să fie atenți la consilierii pe care-i votează, pentru că au nevoie de aleși locali care să-i reprezinte, nu care să facă jocuri politice. Îmi pare rău, o să contest în instanță această decizie”, a declarat Adrian Ciobanu.

Vizualizări: 199

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: