Deficit de 200 de mineri în zona Motru

Președintele Sindicatului de la Cariera Roșiuța, Nelu Roșca, a spus că șefii de la Resurse Umane din Complexul Energetic Oltenia au făcut o inventariere a personalului la EMC Motru. “Cei de la Resurse Umane s-au prezentat în zona Motru, la EMC Motru, unde am avut o inventariere a personalului, în vederea redistribuirii în zona de producție. Am identificat la Cariera Roșiuța o lipsă, la un program de cinci zile, a 107 salariați, pentru care cei din Directorat vor trebui să găsească soluții, pentru a fi aduși din redistribuire”, a spus Roșca la Tele 3.

Roșca a mai spus că și la Cariera Lupoaia este un deficit de 80 de salariați, tot dacă se ia în calcul programul de cinci zile, în timp ce la Husnicoara ar fi cam “tandela pe mandela”.

Liderul de la Cariera Roșiuța a spus că deficitul de personal este una din cele mai mari probleme din Complexul Energetic Oltenia. (A.M.)

Vizualizări: 2,560

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: