Localnici din Seciuri, evacuați de Complexul Oltenia
Mai mulți localnici din satul Seciuri, comuna gorjeană Roșia de Amaradia, au fost chemați în judecată de Complexul Energetic Oltenia. Compania vrea să-i evacueze pentru că le-a achitat despăgubiri, dar oamenii n-au părăsit locuințele. Este vorba despre case care au fost afectate de activitatea minieră din zonă. Procesele au fost înregistrate la Judecătoria Novaci, dar au fost mutate la cea din Târgu-Cărbunești, căreia îi revine competența să soluționeze aceste cazuri.
Până acum, 5 cazuri au fost deja înregistrate pe rolul instanței de judecată. Juriștii companiei energetice încearcă să obțină ordine de evacuare pentru că au plătit casele și terenurile respective. Într-un document care a ajuns pe masa magistraților, compania precizează de ce vrea să evacueze o locuință: „În motivare, reclamanta a arătat că, în fapt, a dobândit de la pârât imobilele situate pe raza satului Seciuri. A chemat în judecată pe pârâtul... să evacueze gospodăria compusă din suprafața de 1000 mp, teren curți - construcții și arabil împreună cu: o casă de locuit, cu suprafața construită la sol de 88 mp, o casă de locuit, cu suprafața construită la sol de 56 mp, o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 28 mp, o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 21 mp, o anexă gospodărească cu suprafața construită la sol de 5 mp”, potrivit rolii.ro.
Compania face precizarea că proprietarii au fost despăgubiți. „Suma plătită conform contractului de tranzacție a fost de 233.360 lei. Imobilele dobândite de la pârâți au devenit proprietatea societății și, în aceste condiții, 1-a notificat pe pârât cu solicitarea de a evacua imobilele, însă acesta a refuzat să le elibereze”, se mai arată în același document.
Procesele s-au mutat la Judecătoria Târgu-Cărbunești care are competența să le și soluționeze. Primarul din Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, știe situația: „E vorba de cazurile care au primit despăgubiri în urma afectării caselor. Curtea de Apel din Craiova a stabilit să le fie construite locuințele de către Complexul Energetic Oltenia. Complexul le-a dat termen un an de zile. Sunt familii cărora le-au făcut case, iar altor familii le-au fost acordate despăgubiri”.