Boza îi cere lui Bunoaica soluții pentru refacerea stocului de cărbune

Președintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia, Sorin Boza, a criticat vineri într-o lungă postare pe facebook atitudinea unor lideri sindicali, la postare fiind atașată fotografia lui Nicu Bunoaica, președintele Sindicatului Solidaritatea 2013 din zona Lupoaia.

Boza consideră anumite atitudini ale respectivului lider ca fiind “instigări grave ce trebuiesc analizate de persoanele responsabile”.

Managerul companiei susține că “s-au dus vremurile când un sindicat lua decizii privind organizarea unei companii sau modificări de organigrame”. Interesant este că, din punctul de vedere al lui Boza, liderii de sindicat ar trebui să caute soluții pentru refacerea stocului de cărbune, ca și cum asta nu ar fi treaba administrației. “Nu am trecut de perioada grea a acestei ierni. Trebuie ca fiecare lider să se focuseze în găsirea de soluții de refacere a stocului de cărbune și de identificare a soluțiilor de creștere a productivității muncii, cât și a asigurării condițiilor de muncă corespunzătoare pentru fiecare angajat”, a scris Boza.

Sorin Boza a specificat că va rămâne deschis comunicării și căutării de soluții pentru creșterea veniturilor angajaților. Acesta spune că nu înțelege cum de respectivul lider sindical nu era vocal în perioada 2013-2015, când veniturile salariaților CE Oltenia au fost reduse cu 25%, dar este acum când fondul de salarii a crescut cu 220 de milioane de lei în doi ani.

Galerie foto


Vizualizări: 4,045

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: