Declarație războinică la Craiova înaintea meciului cu FCSB
Formația pregătită de Costel Gâlcă a câștigat toate cele trei puncte din meciul cu Sepsi, după ce s-a impus cu 2-1 pe teren propriu. Autor al golului victoriei în acest meci, Ștefan Baiaram, a dat o declarație războinică înaintea meciului cu FCSB.
La finalul partidei cu Sepsi, Baiaram nu a ascuns faptul că el și colegii lui se gândesc, deja, la meciul de miercuri cu FCSB, care contează pentru ultima etapă din Grupa A a Cupei României.
„Din păcate, am luat acel gol, dar în repriza a doua am meritat să câștigăm. Am avut un contraatac, a fost o centrare foarte bună și mă bucur că am înscris. Important este că am câștigat.
Va fi o săptămână foarte grea, avem derby, vrem să câștigăm la București, e foarte important pentru noi. Am avut oscilații, dar cu această victorie sper să avem mai multă încredere.
Ne bucurăm că clubul ne pune la dispoziție un astfel de teren, la Ploiești nu am avut condiții pentru un fotbal bun. Obiectivul clubului este să luăm cupa sau titlul”, a spus Ștefan Baiaram, potrivit Digi Sport.
În ultima etapă din Grupa A a Cupei României au loc partidele FCSB – Universitatea Craiova, Dinamo – Petrolul Ploiești și Agricola Borcea – Metalul Buzău. Toate meciurile se joacă miercuri, 18 decembrie, de la ora 20:00.