De ce se tem oltenii înaintea meciului cu FCSB!
Universitatea Craiova a fost învinsă de Farul Constanța în primul meci oficial din 2024, iar acum oltenii se tem de meciul cu FCSB. După ce au pierdut cu gruparea lui Gică Hagi și au rămas cu 34 de puncte în clasamentul Ligii 1, oltenii au mari emoții înaintea duelului cu FCSB programat duminică, 29 ianuarie, ora 20:00.
Emoțiile sunt mai pentru Universitatea Craiova înaintea meciului cu FCSB, echipa riscând să cadă pe locul șapte în calsament în cazul unui eșec.
Sorin Cârțu susține că este foarte important ca Universitatea Craiova să nu piardă meciul cu FCSB din runda următoare, astfel riscă să iasă din lupta pentru play-off. „A fost un meci pe care puteam să îl câștigăm și noi (n.r cel cu Farul Constanța). Au fost niște momente decisive în conjunctura jocului. E o înfrângere care a durut, ar care ne poate costa și mai mult pe viitor. Dacă nu câștigăm partida cu FCSB sau cea cu Sepsi, atunci o avem grea… Îmi dau fiori cele două meciuri pentru obiectivul minim, iar acela este de a ajunge în play-off”, a spus Sorin Cârțu, fostul președinte de la Universitatea Craiova, pentru ProSport.
După 22 de etape jucate în sezonul 2023-2024 din Superliga, Universitatea Craiova se află pe locul 4 în clasament, cu 34 de puncte, la unul în fața celor de la Sepsi OSK și Farul Constanța și la două în spatele Rapidului și CFR-ului.
Dacă Universitatea Craiova o învinge pe FCSB în etapa 23 din Superliga, duminică, 28 ianuarie, ora 20.00, atunci formația patronată de Mihai Rotaru face 37 de puncte și urcă pe locul doi, dar trebuie să spere ca CFR Cluj să se încurce cu FC Voluntari, iar Rapid cu Dinamo.
În caz contrar, Universitatea Craiova poate pica până pe 7 în clasamentul din Superliga, dar trebuie ca Sepsi OSK să o învingă pe UTA Arad, Farul Constanța să câștige duelul cu FC U Craiova, iar U Cluj să se impună la Iași.