De ce s-a deplasat Mircea Lucescu personal în Italia!
Mircea Lucescu s-a deplasat personal în Italia pentru a discuta cu Olimpiu Moruțan (25 de ani) și cu Horațiu Moldovan (26 de ani). Selecționerul României face tot ce îi stă în putere pentru a avea disponibil cel mai puternic lot pentru preliminariile CM 2026.
Mircea Lucescu a mers în această perioadă în Italia cu misiunea de a discuta cu internaționalii Horațiu Moldovan și Olimpiu Moruțan, a anunțat fanatik.ro.
Sâmbătă, de la ora 16:00, Moldovan va apăra poarta lui Sassuolo, în duelul din etapa a 18-a din Serie B, contra lui Palermo. Mircea Lucescu va fi prezent la meci pentru a-l monitoriza pe portarul care ar putea fi varianta de titular pentru preliminariile Campionatului Mondial.
Cel mai experimentat tehnician român în activitate va purta și o conversație cu goalkeeper-ul liderei din Serie B. Nu este pentru prima oară când cei doi discută și iau decizii împreună.
Moldovan a dezvăluit că s-a consultat cu Lucescu înaintea primelor partide din campania pentru Liga Națiunilor. Moldovan nu a onorat în septembrie convocarea selecționerului, însă a făcut acest lucru doar cu acordul acestuia. Fostul portar al Rapidului se afla la începutul împrumutului la Sassuolo și își dorea să se acomodeze la noua sa echipă.
Duminică, Mircea Lucescu va merge să discute și cu Olimpiu Moruțan. Aripa dreaptă a revenit pe teren după o pauză de opt luni. A marcat din lovitură liberă golul din care a fost deschis scorul în Pisa Primavera – Monopoli Primavera 5-0.
Lucescu urmărește să poarte o discuție cu Olimpiu Moruțan, în care să îl încurajeze. Selecționerul vrea să afle, de asemenea, în ce stadiu se află fotbalistul cu recuperarea, după accidentarea pe care a suferit-o la Ankaragucu. Divizionara secundă din Turcia este echipa ce l-a împrumutat pe român la Pisa.